duminică, 18 decembrie 2011

FERICIREA POATE FI CHIAR SIMPLA




"Fericirea suprema in viata este convingerea ca suntem iubiti, iubiti pentru noi sau, mai curand, in ciuda noastra." – Victor Hugo

Ma gandeam acum ceva vreme cat de inversunati alergam toti dupa fericire,indiferent ce ar semnifica aceasta pentru fiecare dintre noi.Si multi atunci cand o intalnesc,nici macar nu realizeaza ca au gasit-o,sau se tem sa se bucure asa cum ar merita.
Tu cand ai reusit sa te bucuri sincer ultima data?Si nu ma refer neaparat la bucurii date de lucruri materiale,superficiale.Ci la acea bucurie ca o certitudine.Dublata de liniste si impacare cu tine.
Cred ca fiecare a trait un astfel de moment.Macar unul.Trebuie doar sa caute prin ganduri si sa-l aduca in prim plan.Poate asa vom reusi sa zambim mai des si sa ne dam seama ca fericirea ne este mai la indemana decat credeam.Doar ca multi dintre noi,ametiti de vartejul cotidianului,nici nu ne dam seama cat de des trece pe langa noi fara sa o bagam in seama.Si atunci,nu e pacat?

Imi amintesc de fiecare data cu mare drag de un moment ce in scris poate pare banal.Cat de bine te poate face sa te simti o plimbare in parc,pana la urma?Asa ar gandi unii.Insa la acest gen de fericire ma refer.Sincera,dorita,necomplicata.
Si eu una eram in acele momente atat de calma,zambitoare si linistita,incat mi se parea ca sunt pe deplin rasplatita pentru toate eforturile de pana atunci.Ciudat?Deloc.Atat de firesc se petrecea totul,incat eram sigura ca de nimic mai mult nu as fi avut nevoie.Sunt convinsa ca fiecare din noi am cautat macar o data sa ne simtim protejate,intelese(fara a fi nevoie de intrebari),apreciate la modul cel mai sincer...Si cand toate acestea se intampla in acelasi timp e pur si simplu coplesitor!
E chiar un sentiment ce te umple de liniste.Sa fii persoana potrivita la locul potrivit,in compania potrivita si sa ajungi singura la concluzia ca ai putea ramane asa zile intregi.Stand la povesti si razand din orice.Reusind sa faci haz de necaz fara ca asta sa-ti lase un gust amar.Pentru ca ajungi sa stii ca ATUNCI e bine.E cel mai bine.Si acel moment nu merita irosit,nu trebuie stricat nici de cuvinte si nici de gesturi de prisos.
Dar cand de-abia asteptai sa revii acasa,in orasul tau drag,la persoanele si mai dragi,nimic nu poate fi exagerat facut sau prost inteles.Pentru ca e facut din suflet.Si daca esti foarte norocoasa inteles tot cu sufletul.Iar eu ma consider cea mai norocoasa de fiecare data cand imi amintesc.Pana la urma fericirea poate parea atat de simpla,nu-i asa?

luni, 28 noiembrie 2011

ADEVAR IN INTREGIME



"Un prieten adevarat iti stie slabiciunile, dar iti arata calitatile, iti simte temerile, dar iti intareste credinta, iti cunoaste ingrijorarile, dar iti elibereaza spiritul, iti recunoaste defectele, dar iti subliniaza posibilitatile."

Ne legam adeseori de persoane ce par potrivite pentru noi.Ii ridicam rapid la rangul de prieteni si ne mandrim cu ei de fiecare data cand avem ocazia.Insa cat de prieteni ne sunt de fapt cei ce au doar cuvinte de lauda la adresa noastra,cei ce nu fac altceva decat sa ne arunce pe ochi un val roz si sa aiba grija sa il pastreze cat mai mult acolo?
Sunt multe persoane ce prefera sa se inconjoare de astfel de "binefacatori",traind luni,poate chiar ani cu ideea ca sunt cei mai buni,frumosi si ca daca e sa nu mearga ceva bine,atunci,cu siguranta nu sunt ei de vina ci niste forte ascunse si intunecate ce le-au pus gand rau.
Cam patetica scena,nu-i asa?Insa cate dintre noi nu ne regasim in ea?
Sunt atatea femei care se lasa cucerite de un zambet frumos si o vorba buna si care prefera sa fie mintite astfel.Femei cu un caracter slab,nesigure pe ceea ce reprezinta ele de fapt,ce se bucura la orice mica minciuna dulce.Persoane care prefera mereu sa dea vina pe destin si sa amane la nesfarsit luarea unor decizii ce ar putea sa le schimbe viata si in bine.Nu doar sa o faca gri,asa cum sunt obisnuite sa o vada.

Mi s-a dovedit de-a lungul timpului ca iti poate fi mult mai bun prieten un barbat,decat o femeie.Si nu o data,ci de mai multe ori.Sunt dezarmant de sinceri unii.Simpla prietenie intre un barbat si o femeie!!!!! s-ar grabi carcotasele sa comenteze,Ei bine,DA!Mai exista si minuni.
Nu e oare mai de admirat si mai prieten cineva care te poate cuceri cu tone de sinceritate in loc de linguseli?
Mereu am apreciat astfel de persoane si am incecat sa le pastrez aproape de mine.Sa le adaug la categoria oamenilor frumosi.Acei oameni pe cale de disparitie cum cred eu.Care nu te perie pentru ca stiu ca ar da un luciu fals personalitatii tale.Care nu te ametesc si-ti spun vorbe dulci doar de dragul de a face conversatie.Pentru ca stiu ca acele cuvinte te vor rani pe viitor si te vor transforma intr-un alt tu.
Iubesc oamenii ce mai au caracter,ce iti pot spune astazi ca arati ingrozitor sau gandesti incorect,iar maine cand te vei trezi le vei da dreptate cu zambetul pe buze si ii vei aprecia si mai mult.

Voi fi recunoscatoare de 1000 de ori mai mult unui barbat ce are taria de a spune clar si raspicat ce nu-i place la mine,in locul vesnicelor complimente-stereotip.Imi cunosc si culoarea schimbatoare a ochilor si cum imi sta cu decolteu.Insa daca observa si el ca uneori mai e si ceva in neregula...o bila alba ii este rezervata si va creste in ochii mei.

Multe femei se simt jignite poate si se reped sa catalogheze:"Ce badaran,sau ce ingamfata!Cine e el/ea sa se apuce sa-mi dea mie sfaturi?"
Insa cate ne-am gandit ca poate chiar e adevarat ceea ce spune persoana respectiva?Si ca nu o face din invidie,rautate sau pentru ca vrea sa ne faca sa parem mai urate,grase,strambe in fata sefului,sotului,"prietenei bune" etc. ?
E adevarat ca e mult mai usor sa culegi laude,decat sa primesti critici.Dar,pana la urma ar trebui sa ridicam intrebator o sprinceana fiecare dintre noi,cand "cea mai buna prietena" are ca replica preferata la adresa noastra DOAR:"ce bine arati!"

E uman sa gresesti,e la fel de omenesc sa ai zile mai putin bune si sa nu ii poti multumi pe toti.Sa ai alaturi persoane care nu fac decat sa-ti demonstreze ca nu-i asa nu stiu cat de folositor poate fi pentru tine.
Pentru mine,sigur nu e.Insa ma pot declara norocoasa pentru ca am prieteni adevarati(sa includem aici si femeile si barbatii),care se grabesc sa ma atentioneze cand imi iau nasul la purtare.Femei care nu se simt complexate pentru ca au 2 kg in plus si imi pot spune cand e cazul sa mai slabesc si eu.Barbati care nu se declara pierduti nici in albastrul ochilor nici in decolteu si imi pot spune cu cea mai sarmanta sinceritate cand acesta e prea adanc.Cum sa nu-i iubesc?
Cineva care are capacitatea de a te vedea asa cum esti si mai si reuseste sa te faca sa te simti puternic/a pentru ca iti este alaturi la nevoie,nu poate fi decat de pastrat.Cat mai mult cu putinta...

vineri, 5 august 2011

sâmbătă, 16 aprilie 2011

CU MASCA/FARA MASCA...



Nebunii sunt fericiti in lumea lor,asa cum atatia din cei ce trec zilnic pe langa noi,sunt fericiti sa-si poarte masca pentru a fi acceptati,admirati,iubiti.
Nu pot sa nu observ tot mai des,cata inclinatie spre falsitate au unii si cat de usor isi asuma un rol.Ranjesc pentru ca TREBUIE,aplauda pentru ca TREBUIE,se imbraca intr-un anume fel pentru ca altii asa vor.
Vorbesc,gandesc,merg,dorm asa cum TREBUIE.
Rigori sociale,obisnuinta,comoditate,nevoie.Rezultatul e unul singur.Mereu acelasi in ochii mei.Fete schimonosite-masti mult prea prost lucrate,puse in graba peste fetele adevaratului TU.
De ce se grabesc unii sa se schimbe pentru ca se zice ca ar fi nevoie?Si de ce fac aceasta greseala si in fata persoanei iubite?
Hm,ce ciudat...Poate ca nici nu-si dau seama cum si cand o fac.Azi un ochi clipeste cum AR TREBUI,pentru a o cuceri,maine surasul exersat iese ca la carte-pentru a o multumi...Gesturi ce devin automate,cuvinte ce-ti ies parca inainte de a vrea sa le rostesti.
Si trece o luna,si trec ani si MASCA devine tot mai grea.Undeva era candva un alt TU.Un TU care incepe sa se revolte acum si sa dea cu pumnii sa sparga masca.
Dar normalul ar parea asa ciudat acum in ochii celei care ar trebui sa te vada...cel mai TU.
Cat de anormal ajunge sa ti se para normalul,dar si cat de frumos e totul cand crapaturi incep sa se zareasca si MASCA da semne de disparitie!Straturi de rasete false,iubit la comanda si comportamente-sablon se sparg sec,speriate de imaginea uitata.La fel de sec precum teatrul jucat atata vreme.
Insa,cu siguranta,nu e prea tarziu sa-ti dai seama ca un TU real e de o mie de ori mai valoros decat o mie de TU jucati.
Si ca timpul dedicat teatrului,pentru ca altii sa te placa,il puteai folosi pentru a gasi pe cineva care vede la fel ca tine.Prin ochi reali si nu prin lentile colorate in prea mult roz sau prea negre.
Sa razi pentru ca simti,sa gresesti pentru ca e normal si,da,sa fii si putin egoist,pentru ca si ceilalti au fost cand preferau MASCA in locul TAU.